Cumpararea Si Intretinerea Ochelarilor

Despre cumpărarea ochelarilor de vedere:


În ultimul timp, tot mai multă lume cumpără ochelari de vedere fără un consult medical oftalmologic. Ochelarii de vedere de la comercianţi sau din supermarket câştigă teren din cauza preţului mult mai mic, comparativ cu cel practicat de magazinele de optică medicală. Pe termen scurt, probabil faceţi o economie, însă pe termen lung, ar putea să vă cauzeze o serie de neplăceri. Din păcate, aceşti ochelari prezintă o serie de neajunsuri comparativ cu cei făcuţi la comandă, pe baza unei prescripţii medicale, nu doar din punct de vedere financiar, ci mai ales din punct de vedere medical. 

De ce o consultație oftalmologică?

Un control oftalmologic poate dezvălui nu doar deficienţele de vedere, ci şi alte afecţiuni conexe. Consultul constă în evaluarea acuităţii vizuale cu şi fără corecţie, măsurarea tensiunii intraoculare, precum şi examinarea structurilor oculare cu ajutorul biomicroscopului si evaluarea fundului de ochi. Un exemplu relevant este glaucomul, boală care în cea mai mare parte a cazurilor nu doare. Un glaucom nediagnosticat și netratat la timp poate conduce la orbire. De asemenea, aceşti ochelari sunt confecţionaţi după un tipar ce presupune o singură distanţă pupilară. Un medic oftalmolog va ţine cont în realizarea perechilor de ochelari de toti parametrii, inclusiv de distanţa pupilară. 

Distanţa pupilară sau interpupilară (DP în prescripția de ochelari) este distanţa între centrul pupilei ochiului stâng şi centrul pupilei ochiului drept, exprimată în milimetri. Medicul este cel care poate să măsoare această distanţă, iar în funcţie de aceasta prescrie reţeta pentru ochelari.

O altă problemă a ochelarilor achiziţionaţi din magazine nespecializate este că ei sunt confecţionaţi din rațiuni economice cu aceeaşi dioptrie la ambii ochi. Deoarece numeroase persoane suferă de anizometropie, adică au diferenţe de dioptrii între ochiul stâng şi cel drept, aceasta abordare este deficitară! 

Curățarea și întreținerea ochelarilor de vedere:

  • Curățarea lentilelor va fi precedată de trecerea sub un jet de apă pentru îndepărtarea prafului. Nu este recomandată ștergerea lentilelor pe uscat;
  • Curățarea se va face numai prin spălare cu detergenți lichizi și apă sau spray-uri speciale de curățat lentilele ochelarilor;
  • Anumite spray-uri comercializate pe piață nu îndeplinesc normele din punct de vedere chimic, utilizarea lor ducând la deteriorarea lentilelor sau a tratamentelor depuse pe acestea;
  • Curățarea va fi urmată de ștergerea cu o lavetă moale și curată, preferabil din microfibră;
  • Este contraindicată utilizarea unor substanțe chimice care pot degrada lentilele sau straturile depuse pe acestea (detergenți universali, soluții de curățat agresive, ce au în compoziție acizi sau baze, etc.)
  • Este contraindicată punerea lentilelor în contact direct cu suprafețe dure care le pot zgâria, păstrarea ochelarilor se va face numai în tocuri speciale, căptușite cu materiale moi; Temperaturile ridicate (peste 80 de grade) pot deteriora lentiele, de aceea vă îndrumăm să nu vă lăsați ochelarii pe bordul autoturismului;
  • Scoaterea ochelarilor de pe ochi se efectuează cu ambele mâini. Aceștia vor fi ținuți de rame din ambele părți pentru a evita ruperea sau îndoirea acestora. Această indicație este mai ales valabilă în cazul ramelor foarte subțiri, în cazul ramelor cu fir sau în cazul ramelor cu șurub;
  • Ajustarea: multe persoane care poartă o pereche de ochelari pentru prima dată vor simți disconfort din cauza ramelor care apasă pe nas sau care strâng deasupra urechilor. Aceste lucruri se rezolvă printr-o vizită la cabinetul de unde i-ați cumpărat, personalul fiind pregătit pentru a rezolva astfel de probleme, de cele mai multe ori fără nici o cheltuială din partea pacientului. E de preferat să nu încercați să vă ajustați singuri ochelarii. Ați crede că vă puteți da seama ce este de făcut, dar riscați să îi stricați. 
  • Nu îi împrumutați altor persoane. Ochelarii de vedere sunt un echipament medical construit strict după nevoile personale și care nu are posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți în problemele lor de vedere, chiar dacă acestea par să semene. Cele mai mari șanse sunt ca purtarea ochelarilor altei persoane să dea dureri de cap și vedere neclară.

Păstrarea ochelarilor de vedere nu este dificilă, exceptând cazurile în care trebuie schimbați odată cu modificarea dioptriilor. Cu puțină atenție, aceștia pot rezista ani buni fără probleme.