Ochelarii De Vedere Un Accesoriu Chic

Ochelarii de vedere | Un accesoriu chic pentru corectarea viciilor de refracţie

Deşi, aparent, există o singură întrebare la care trebuie să răspundem – “Îmi vin sau nu-mi vin bine?” – lucrurile sunt puțin mai complicate. O nouă pereche de ochelari îţi poate pune în valoare stilul vestimentar sau starea de spirit aşa că nu trebuie să te limitezi la un singur look. Unii îi poartă cu plăcere, alții strict din rațiuni practice, totuşi aleşi corect şi purtaţi cu atitudine, ochelarii se pot transforma într-un accesoriu foarte chic. 

Pentru a adresa scopul principal, acela de a vedea clar, este obligatoriu să apelezi la medicul oftalmolog  pentru o consultație de specialitate. Nu este recomandat să cumperi de la magazin, oarecum la întâmplare, o pereche de ochelari pentru că, de cele mai multe ori, vei concluziona că deși costurile au fost mai mici te-ai ales cu un instrument ineficient sau, cu alte cuvinte, ai aruncat banii pe fereastră. În urma consultaţiei şi stabilirea prescripţiei, trebuie să facem câteva alegeri legate de forma, culoarea și materialul ramelor pentru ochelari. Fie că vorbim de o formă rotundă, ovală sau dreptunghiulară, evident în pas cu moda, foarte importantă este adaptarea alegerii în funcție de fizionomie. Conturul feței te poate îndruma în alegerea formei potrivite.  

Dacă spre exemplu ai obraji mai plini și trăsături delicate ale barbiei și frunții, iar diametrele vertical și orizontal sunt egale forma fetei tale poate fi încadrată ca rotundă. Cel mai probabil ramele angulate, dreptunghiulare sunt cele mai potrivite pentru tine. De evitat în această situație sunt ramele circulare. 


Păstrând aceleași trăsături dar diametrul vertical este mai mare decât cel orizontal, fața ta are un contur oval. O idee bună este să alegi o pereche de rame supradimensionate, rotunjite și cu o textură care să dea profunzime. De evitat sunt ramele prea mici sau înguste care par să alungească și mai mult forma feței. 


Daca ai o bărbie cu trăsături puternice și fruntea este lată, iar diametrele vertical si orizontal sunt proportionale conturul definit este unul pătrat. Este indicat să alegi o ramă rotunjită care să se așeze cât mai sus pe nas. 


Dacă diametrul vertical este mai mare decât cel orizontal conturul feței tale este dreptunghiular și este recomandat să porți rame cât mai late și cu formă rotunjită.


 În cazul în care bărbia și fruntea sunt înguste dar arcadele zigomatice sunt proeminente conturul fetei tale este triunghiular. Poți să încerci rame “cat-eye” care se așează sus pe nas pentru a-ți scoate în evidență pomeții. 


Dacă fruntea este lată, pomeții sunt proeminenți și bărbia este îngustă, forma descrisă este una de inimă și ți se potrivesc de minune ramele fără contur, pe fir sau capse și ramele de plastic transparent. De evitat sunt ochelarii supradimensionati.


Pentru a te ajuta sa te decizi, îţi sta la dispozitie un personal specializat care te va îndruma pentru a face alegerea corectă. In optica noastră puteţi găsi branduri cunoscute cum ar fi: Lacoste, Guess, Pepe Jeans, Boss Orange, Tommy Hilfiger, Police, Furla, Valentino, Escada, Silhouette şi multe altele.

Să nu uităm însă şi de cel mai important element al ochelarilor, lentilele. Disponibile în mii de variante adaptate oricărei nevoi şi activităţi, acestea pot fi atât estetice dar mai ales performante din punct de vedere optic. Lentilele se aleg ţinând cont de indicaţiile medicului, de prescripţie dar şi în funcţie de activitatea zilnică și nevoile pacientului.